Povestea de business: Cătălina Duțu

Dă-mi voie să mă prezint! Sunt Cătălina Duțu, sau așa cum toți oamenii din jurul meu mă cunosc, sunt ”omul timpului”. Trebuie să recunosc că nu aș fi putut afla cât de importantă este fiecare clipă trăită, dacă nu aș fi trecut prin acel moment al vieții în care nu am știut să apreciez clipa. Tocmai de aceea, astăzi mă aflu în fața ta mulțumită de toate trăirile pe care a trebuit să le experimentez, voit sau nu, pregătită să-ți prezent povestea vieții mele, care astăzi este transpusă atât de ușor în povestea unui business.

Business-ul pe care astăzi am reușit să-l conturez se referă la dezvoltarea personală în propriul ritm. În sinea mea, știu că fiecare persoană are ascuns în interior foarte mult potențial, care odată ieșit la iveală, oferă ocazia experimentării unui moment unic, sau mai bine spus, te ajută să simți că ai ajuns în vârful apogeului, în adevăratul sens al cuvântului. Având această încredere oarbă, am putut constata de foarte multe ori că este adevărat! Și tu ești unul dintre oamenii care are foarte mult potențial. Din dragostea acestei convingeri a luat naștere EAGLE CONSULT & SERVICES, business în care poți găsi mereu inspirația pentru un viitor de succes. Trebuie să recunosc că nu doar această convingere m-a determinat să consolidez acest business, ci și dorința de a oferi suport practic și un real sprijin antreprenorilor din România. Atunci când te alături acestui drum, foarte multe informații trebuie procesate în termen scurt și foarte multe decizii au nevoie să fie implementate.


Timp, bani și leadership

Timpul, banii și multitudinea de aspecte ce țin de partea de leadership sunt doar câteva dintre cele mai importante componente din mediul antreprenorial. Tocmai din acest motiv, am pus într-un singur loc toate informațiile pe care le-am adunat și toată experiența, și astfel, am realizat diferite programe adaptate nevoilor identificate în piață, unde sunt livrate acele informații prețioase, pe care fiecare antreprenor la început de drum are nevoie să le audă.

Tocmai de aceea acest proiect de business este unul de suflet – pentru că mi se îndeplinește atât dorința, cât și misiunea de a oferi consultanță pentru dezvoltarea afacerilor, pentru scalarea și digitalizarea optimă a acestora. De ce este o misiune? Pentru că toate aceste aspecte menționate intră în categoria unor nevoi, de care fiecare antreprenor merită să se bucure. Acum că am descoperit cum se poate bucura oricine de îndeplinirea acestor nevoi, prin intermediul tuturor experiențelor personale – în calitate de antreprenor, consider că este datoria mea să împărtășesc aceste informații prețioase și să le livrez corect.


Mentalitatea de tip micro-management

Dacă mă întrebi care este cea mai mare provocare pe care a trebuit să o înfrunt pe parcursul acestui demers, trebuie să recunosc că mentalitatea întâlnită a reprezentat una dintre cele mai solide bariere. Cu această ocazie am putut sesiza că oamenii de afaceri sunt foarte prinși în capcana micro-managementului, o capcană care nu le permite să adapteze schimbările de care au nevoie și care le-ar putea aduce foarte multe avantaje.

Eu încă cred că se poate! Tocmai de aceea, organizez periodic cursuri pentru adulți, precum Managementul Timpului, Managementul Banilor sau cursul de Leadership, dar și cursuri pentru copii, precum Educație financiară și Educație antreprenorială. Și pentru că încrederea mea și optimismul m-au adus unde mă aflu astăzi, realizez și livrez programe de training Custom Made pentru dezvoltarea oamenilor și a echipelor – astfel, informațiile care îți sunt livrate nu doar că sunt utile și practice, ci și adaptate tuturor nevoilor și dorințelor tale!


Ce îi intresează pe antreprenori?

Fiind acele subiecte de interes pentru fiecare antreprenor la început de drum sau pentru fiecare antreprenor de succes, care are nevoie să aducă o schimbare benefică planului de business, contextul îmi permite să am foarte multe aspirații și să mă proiectez chiar de una singură în vârful apogeului. Recunosc însă că nu mă văd de una singura în vârful apogeului, pentru că voi lua alături de mine toți oamenii pe care i-am cunoscut, toate experiențele pe care am avut ocazia să le trăiesc și toate cursurile la care am participat pentru propria formare.

În plus afirm cu bucurie – în vârful apogeului voi lua alături de mine toți cursanții pe care am avut ocazia să-i cunosc și pe care i-am îndrăgit până în ultima clipă în care și-au pus încrederea în mâinile mele. Astăzi, toți acești cursanți sunt oglinda mea, și nu doar pentru că au devenit o parte din mine și m-au ajutat să-mi hrănesc visele și speranțele, ci și pentru că au îmbrățișat concepțiile și convingerile pe care am avut posibilitatea să le prezint și să le explic așa cum se cuvine.


Mulțumesc că mi-ai oferit ocazia de a mă prezenta!

Mulțumesc pentru momentele acordate, pentru că eu, Cătălina Duțu, știu cât de important este timpul tău. Și dacă nu ai știut asta până acum, te aștept alături de mine oricând dorești, pentru a descoperi împreună tainele cele mai importante ale timpului într-un business și diferitele strategii pe care să le iei în considerare pentru mediul antreprenorial din România.

33 views0 comments