Reușită și eșec în antreprenoriat

Marea majoritate, dacă nu toți antreprenorii de succes, constructorii de modele de business, autohtoni sau de oriunde, vorbește despre eșec și rolul acestuia vital în obținerea succesului.

Eșecul acestora a avut loc înainte ca ei să cunoască succesul și noi să le aflăm povestea.

Dacă însă aflăm despre eșecul cuiva înainte ca acesta să obțină succes cei mai mulți dintre noi ar spune: ”Păi era clar ce o să se întâmple. Eu știam că așa va fi. Nu ar fi trebuit să investească în așa ceva, în această idee.”

Pe de altă parte, sunt acei antreprenori care au o idee în care nimeni nu crede și care cad, se scutură, își aranjează haina și merg mai departe până dau mâna cu succesul.

Care e diferența între cele două? Ce face un antreprenor de succes?



Antreprenoriatul presupune tenacitate

Pentru că le aflăm poveștile și greutățile, momentele de cumpănă după ce, după multe încercări au reușit, îi admirăm pentru tenacitate, rezistență, puterea de a se ridica, scutura de praf și merge mai departe. De a folosi ce au învățat din insucces pentru a construi succesul.

Oamenii obișnuiți și antreprenorii care rămân mici fac tot ce pot să se ferească de erori, iau decizii cât mai calculate și evită pe cât posibil să se expună riscului ce decurge din punerea în practică a unei idei de afaceri. Uneori, pe cei care reușesc în afaceri și aduc noutatea îi numim genii.


Secretul ”produsului de geniu”

Voi face o paralelă în acest început de articol și explica genialitatea în afaceri plecând de la ceva ce am citit de curând și care mi se pare extrem de potrivit.

Papa l-a întrebat pe Michelangelo despre cum a reușit să sculpteze statuia lui David, o veritabilă capodoperă. Răspunsul acestuia a fost: ”Este simplu! Am dat la o parte tot ceea ce nu era David.”

În viziunea mea, pentru a ajunge la produsul ideal, validat de piață, care să fie din ce în ce mai cerut și consumat pe scară largă, ai nevoie să dai la o parte tot ce nu funcționează, ce nu se potrivește din ”fotografia” finală. Presupune viziune, muncă, disciplină, să faci față multiplelor provocări, să îți asumi riscuri.


Cu cât mai mare riscul cu atât mai mare potențialul de câștig

Se vorbește des în presa de specialitate, în conferințele cu tematică de afaceri că în România puține afaceri rezistă probei timpului, iar statisticile ne arată că sunt extrem de puține exemple de companii autohtone care au atins o cifră de afaceri relevantă, care contribuie semnificativ la PIB-ul țării. Iar dintre acestea doar câteva se mențin în top pe termen lung sau reușesc să crească progresiv. Despre unicorni nici vorbă încă.


Ce ne oprește?

De la tipul de educație primit în școală, în mediul familial, pentru că nu avem în mentalitatea colectivă experiența antreprenoriatului, românii au un foarte ridicat nivel de aversiune la risc. Iar antreprenoriatul, dincolo de calcule și planuri (utile și absolut necesare!) este și despre risc, despre acceptarea necunoscutului în viața noastră, despre a îmbrățișa eșecul ca parte din ceea ce suntem.

Căutăm plasa de siguranță, avem un plan B și poate din acest motiv nu dăm totul în afacerile noastre iar acestea cresc până la un anumit nivel, stagnează pentru o perioadă și sunt înghițite de alte idei de afaceri sau modele de business.


Cum să faci să nu te doboare eșecul în viața de antreprenor

A eșua este ca și cum ai primi o lovitură în plex, doare psihic și uneori fizic. Ai nevoie de o putere fantastică să treci peste aceste momente. Suferința pe termen lung vine atunci când suntem atașați de rezultat, când refuzăm să acceptăm lecția și să mergem mai departe.


Perseverența în eroare vs. puterea în a renunța


Sunt situații în care evităm să considerăm o afacere eșuată și investim mai mult timp și mai mulți bani în aceasta. Din acest motiv evităm pe cât posibil să acceptăm că ceva nu funcționează, că nu se îndreaptă spre succes și nu ne oprim la timp. Iar lecțiile sunt dureroase inclusiv din acest motiv. Perseverăm în eroare până pierdem tot.

Chiar și așa, în esență, primim o lecție valoroasă, ne forțăm să ieșim din confort și creștem în ciuda experienței trăite.

Pentru a nu te lăsa doborât de eșec este nevoie să îți înveți și extinzi limitele de rezistență la risc. Să știi până unde poți merge și să nu te cramponezi de o idee de afaceri. Să ai mintea deschisă și să îți urmezi viziunea despre viață. Să știi când să pui punct unei afaceri, idei de afaceri și să folosești experiența (dureroasă) pentru a merge mai departe. Dacă urmezi viziunea, o altă idee de afaceri va fi pusă în practică și până la urmă vei cunoaște succesul.


Foarte important în viața unui antreprenor este relația cu timpul propriu, modalitatea în care îți aloci timp pentru diversele priorități poate fi învățată la cursul de Managementul timpului pe care îl propun. Un antreprenor de succes este întotdeauna un maestru în a-și gestiona timpul. Pe tine ce te desparte de succes?



23 views0 comments